Într-o țară îndepărtată și izolată de lume, se afla o căsuță veche din lemn, cu acoperiș roșu decolorat și ferestre care scârțâiau la fiecare adiere de vânt. Acolo locuiau bunica, bunicul și nepotul lor, Cristian, un băiețel isteț și plin de imaginație.
Continuați să citiți →
În inima unei păduri întinse, se înălța un stejar bătrân și impunător. Cu ramurile sale puternice și frunzișul des, era regele neîncoronat al pădurii. Trunchiul său era atât de mare, încât nici zece oameni nu l-ar fi putut cuprinde. În fiecare an, își legăna crengile sub adierea vântului și asculta poveștile animalelor care veneau la el cu tot felul de întrebări și necazuri.
Continuați să citiți →
Departe de agitația lumii, se afla un sat mic și frumos. Căsuțele cu acoperișuri colorate se înșirau pe marginea drumurilor străjuite de copaci și flori parfumate. Prin acest sat curgea un râu liniștit, care șerpuia blând pe lângă grădini și pajiști. Dar nu oricine știa că acest râu era casa unor ființe speciale spiridușii râului.
Continuați să citiți →
Tonda locuia lângă pădure. Avea părul creț și castaniu, ondulat în toate direcțiile. Mâinile îi erau mereu murdare, hainele rupte și rareori îl vedeai zâmbind. Era un băiat morocănos, care nu părea să fie fericit vreodată. Oriunde mergea, strica sau murdărea ceva.
Continuați să citiți →
Lângă marginea unei păduri dese, într-o căsuță frumoasă de lemn, locuia un băiat pe nume Toda. Era un ștrengar de seamă! Nu putea sta locului nici măcar o clipă. Degetele îi furnicau mereu, parcă ar fi vrut să fugă în toate direcțiile. Dacă îl puneai să stea liniștit, picioarele începeau să se legene, ochii îi rătăceau prin cameră și mintea i se umplea de gânduri despre ce năzbâtii să mai facă.
Continuați să citiți →
În păduri trăiesc animale, cresc copaci falnici și ciupercile pitice își fac loc printre frunze. Acolo poți găsi afine și căpșune dulci. Dar cunosc o pădure unde nu locuiau doar vietăți nevinovate. Toți oamenii se temeau să treacă pe acolo, spunând că pădurea era fermecată și primejdioasă.
Continuați să citiți →
Departe, într-o pădure adâncă, se afla o căsuță de lemn cu acoperiș roșu, uși masive din lemn și ferestre pictate, cu perdele colorate care aduceau un strop de veselie. Căsuța era verde ca frunza primăverii și părea desprinsă din povești. În ea locuiau o vrăjitoare bună și un vrăjitor înțelept. Amândoi erau foarte bătrâni, dar, fiind vrăjitori, vârsta nu conta. Aveau câte un neg pe nas și se sprijineau mereu în bastoane când mergeau.
Continuați să citiți →
Mihai și Răzvan erau doi urși polari care locuiau lângă cercul polar arctic, un loc unde frigul și zăpada sunt prezente tot timpul anului. Le plăcea nespus să trăiască acolo, pentru că adorau frigul și jocurile pe zăpadă. Fiind însă doi urși neastâmpărați și inteligenți, mereu inventau ceva nou să facă și să se amuze.
Continuați să citiți →
Când te uiți la cer, vezi cum norii se mișcă rapid. Nu este întâmplător. Ei sunt împinși de vânt. Uneori, vântul este atât de puternic încât norii par să alerge, iar alteori este atât de slab încât abia dacă mișcă o frunză. Dar de unde vine vântul? Și cine îl controlează? Se spune că spiridușii vântului zboară printre nori, împingându-i de colo-colo. Sunt mulți, dar oamenii nu îi pot vedea. Spiridușii se ascund la mari înălțimi, printre nori.
Continuați să citiți →
Cu mult timp în urmă, la marginea orașului nostru, se afla o clădire mare, gri, cu multe ferestre și trei etaje. La prima vedere, părea tristă, dar era un loc plin de speranță – un spital pentru copii. Aici veneau copiii bolnavi, unii pentru tratamente scurte, alții pentru perioade mai lungi. Printre acești copii se afla și Sara, o fetiță cu părul negru, drept, cu un zâmbet cald, dar cu o inimă bolnavă.
Continuați să citiți →
În oraș nu vezi multe animale. Mai degrabă întâlnești mașini, motociclete, trotinete, mulți oameni și copii care se joacă. Totuși, uneori, câte un animal sălbatic se stabilește și aici. De exemplu, în copaci, se pot vedea cuiburi de păsărele. Își aleg un copac înalt cu ramuri răsfirate și, cu răbdare, adună crenguțe și frunze pentru a-și construi un cuib solid. Un astfel de copac, unde locuiau câteva păsărele, se afla chiar în fața casei Editei.
Continuați să citiți →
Într-un sat mic și pitoresc trăia un băiețel pe nume Ionel. Purta mereu aceeași șapcă pe cap, avea genunchii juliți și mâinile murdare de joacă. Pe măsură ce creștea, învăța câte un meșteșug nou. Știa să coasă pantofi, să repare acoperișuri, să planteze copaci, să conducă un tractor sau să călărească un cal. Părea că nu există nimic ce nu ar putea face.
Continuați să citiți →
În mijlocul unei păduri adânci se afla un mic deal din ace de pin, crenguțe și pământ. Dacă te uitai cu atenție, părea că întreaga grămadă se mișcă. De fapt, era un mușuroi plin de furnici harnice. Acestea formau o familie mare care lucra împreună și se ajutau necontenit. Însă, lucrurile nu au fost mereu atât de armonioase.
Continuați să citiți →
Tania era o fetiță deosebită. Trăia printre fantome, fiind și ea o fantomă micuță și simpatică. Părul ei roșcat era mereu ciufulit, obrajii murdari, iar hainele păreau cusute din tot felul de bucăți colorate. La prima vedere, era evident că nu semăna cu ceilalți copii. Cu toate acestea, Tania își dorea din tot sufletul să-și facă prieteni printre copiii normali, chiar dacă mama și tatăl ei erau și ei fantome. Deși mergea la școală alături de alte fantome, era atrasă de lumea copiilor obișnuiți.
Continuați să citiți →
Știți cine este un pitic de bloc? Eu sunt. Arăt ca un morman negru de blană cu ochi mari de pisică. Am gheare ascuțite, cu care noaptea zgârii mobila și picioarele care ies de sub plapumă. Sau, cel puțin, asta ar trebui să fac.
Continuați să citiți →