Într-un sat trăia un băiat. Era un păstor și în fiecare zi ducea turma de oi pe pajiște. Acolo le păzea, în caz că apărea vreun lup. Dar lupul nu apărea niciodată și băiatul începea să se plictisească teribil pe pășune. Să alerge după fluturi nu-l mai distra, așa că a venit cu o idee foarte proastă pentru a alunga plictiseala și a se distra.
„Ajutor! Ajutor!“ striga cât îl țineau plămânii. „Lupul! Este un lup aici!“
A strigat atât de tare încât oamenii din sat l-au auzit. Aceștia au venit imediat să alunge lupul și să protejeze oile. Dar când au ajuns pe pajiște, au văzut oile păscând liniștite și tânărul păstor râzând de se prăpădea.
„Ha, ha, ha, ce distracție! Ar trebui să vă vedeți fețele!” râdea băiatul în hohote.
Desigur, oamenilor din sat nu le-a plăcut deloc. S-au supărat foarte tare și ar fi vrut să-l pedepsească. Supărați s-au întors înapoi în sat.
Băiatului i-a plăcut atât de mult acest joc, încât a doua zi a spus că va încerca din nou.
„Ajutor! Ajutați-mă cineva! A venit lupul!” striga din nou, cât de tare putea.
Oamenii din sat s-au adunat din nou pentru a alunga lupul. Dar au venit din nou degeaba. Băiatul doar și-a bătut joc de ei din nou.
„Ce glume proaste,” spuneau supărați și l-au lăsat pe băiat să se tăvălească de râs în iarbă.
Dar a treia zi s-a întâmplat. Când băiatul a dus turma pe pajiște, lupul a venit din pădure cu toată haita.
„Ajutor! Ajutor! Lupii sunt aici!“ striga în continuu, atât de insistent încât și o piatră s-ar fi înduioșat.
Dar oamenii din sat parcă ar fi surzit. Ei bine, nu au surzit. Au auzit strigătul băiatului, dar și-au spus: „Da, iarăși își bate joc de noi. De data asta nu ne vom lăsa păcăliți.“
Și astfel nimeni nu a venit în ajutor și lupii i-au luat băiatului toate oile. De atunci, băiatul nu a mai făcut glume proaste pe seama nimănui. A aflat că atunci când cineva minte, nimeni nu-l mai crede, nici măcar când spune adevărul din întâmplare.
