Departe de oraș, acolo unde nu erau case sau clădiri, se afla o fântână. Era foarte adâncă. Apa din ea era limpede și curată. La marginea fântânii era atârnat un pahar. Acesta putea fi coborât și oricine dorea, putea să-și ieie apă și să bea. Doar că nu era o apă obișnuită. Nici fântâna nu era una obișnuită. Era o fântână a dorințelor și a răspunsurilor.
Vestea despre puterea sa magică se răspândise în toată zona. Se spunea că era suficient să vii la fântână, să iei apă din ea, să spui cuvintele magice și apoi să întrebi orice. Se spunea că fântâna știa întotdeauna răspunsul. Oamenii care se opreau la fântână și îi puneau întrebările lor primeau răspunsurile și erau fericiți.
Despre această fântână a aflat și micul șmecheraș Icar. Era un băiat neascultător și mândru. Făcea probleme tuturor, râdea de ei și se lăuda mereu că este cel mai puternic din întregul oraș. Obraznicia sa îi ieșea deja pe urechi. Dar tocmai pentru că era așa, s-a dus imediat la fântână. Pe drum, se gândea ce întrebări să-i pună fântânii. Când a ajuns la ea, a luat paharul, a luat puțină apă și a spus: „Fântână cu dorințe adânci, îți voi pune întrebări, răspunde-le.” Apoi a băut puțin din apa ei. Și apoi a spus repede întrebările sale. „Cine este cel mai puternic în oraș? Și cine este cel mai deștept în oraș și cine este cel mai frumos? Așai că sunt eu?” Fântâna a rămas tăcută. Icar se apleca, își întindea urechile, dar fântâna nu a scos niciun sunet.
Icar s-a supărat și a început să sape și să strige în fântână de furie: „Răspunde imediat, fântână proastă.” Și a lovit-o cu toată puterea până când pumnul îl durea. În acel moment, apa din fântână a început să se agite și să se ridice. Toată fântâna a început să tremure, ca și cum ar fi fost un mic cutremur de pământ. Apa a sărit până la margine și la stropit pe Iacar. Acesta se ținea de piciorul care îl durea după ultima lovitură și acum era și complet ud. Arăta complet ridicol.
Din fântână s-a auzit o voce. „Icar, ai întrebat cine este cel mai puternic și cel mai deștept din oraș. Ai vrut să spun că ești tu. Dar prin felul în care te-ai comportat, ai arătat singur că nu ești tu. Nu ești prost, dar te comporți ca atare și asta e și mai rău. Du-te acasă, gândește bine la întrebările ce vrei să mi le pui și apoi vino înapoi. Cereți scuze și apoi întreabă-mă ce vrei. Poate atunci vei primi un răspuns.“
Icar s-a întors acasă. Era ud, supărat și în dureri. A stat mult timp acasă gândindu-se la ce s-a întâmplat. Au trecut câteva luni și Icar s-a întors din nou la fântână. A luat apă, a rostit cuvintele magice, a băut și apoi și-a pus întrebarea: „Fântâno, m-ai iertat deja?“ Pot să întreb ceva?“ Apa a început să se ridice, fântâna a început să se clatine și Icar deja se acoperea, doar ca să nu fie stropit din nou. De data aceasta, apa s-a oprit la margine, a început să se agite ușor și din fântână se auzea o voce. „Mă bucur că ai întrebat. Da. Acum îți voi răspunde la tot.“ Icar a zâmbit și a fost fericit, că fântâna a știut că el vorbește sincer.
În acea zi a aflat multe lucruri. De atunci, Icar mergea des la fântână. Nu doar că a învățat cum să întrebe, dar și cum să nu se gândească doar la el și astfel a învățat să fie fericit. Și, în timp, știa răspunsul la aproape orice și era cel mai deștept. Doar datorită faptului că s-a schimbat.
