Într-o pădure trăiau un iepure și o țestoasă. Iepurele se lăuda mereu că este cel mai rapid animal din întreaga pădure, în timp ce țestoasa era cunoscută drept cea mai lentă. Adesea, iepurele o lua în derâdere:
„Până ajungi tu dimineața la pârâu să-ți iei apă pentru micul dejun, deja se face seară și e timpul să aduci apă pentru cină!” râdea el.
Sau: „Ești mai rapidă decât șase sute de melci… care merg înapoi!”
Țestoasa, deși supărată, își vedea de drumul ei, fără să răspundă la provocări.
„Întotdeauna ajung acolo unde trebuie. Și întotdeauna la timp,” îi răspundea calmă.
Într-o zi, iepurele a decis să o provoace la o cursă, ca să arate întregii păduri cine este, fără îndoială, cel mai rapid.
„Ce zici de o cursă? Cine ajunge primul la linia de sosire va fi declarat cel mai rapid animal din pădure!” spuse el.
Țestoasa a acceptat fără să stea pe gânduri.
Animalele din pădure s-au adunat curioase să urmărească întrecerea. Nimeni nu se îndoia că iepurele va câștiga, pentru că era evident cine era mai rapid. Lupul, ales arbitru, a dat semnalul de start.
Iepurele a fugit înainte, ridicând un nor de praf în urma lui. Țestoasa, în schimb, a pornit încet, în ritmul ei obișnuit, dar constant. În scurt timp, iepurele a ajuns aproape de linia de sosire. Încrezător, s-a gândit să facă o demonstrație de superioritate. S-a întins pe iarbă, a ronțăit un morcov și, ademenit de razele calde ale soarelui, a ațipit.
Între timp, țestoasa își continua drumul fără oprire. Cu perseverență, a trecut pe lângă iepurele adormit, fără să facă zgomot. Când iepurele s-a trezit brusc și a realizat ce se întâmplă, țestoasa era deja aproape de linia de sosire. A încercat să alerge cât de repede putea, dar era prea târziu. Țestoasa a trecut linia de sosire, câștigând cursa în aplauzele tuturor animalelor.
De atunci, iepurele nu s-a mai lăudat niciodată. A învățat că prudența și perseverența pot învinge chiar și viteza, iar țestoasa a devenit un exemplu pentru toți cei care credeau că nu pot reuși.
