Știți cine este un pitic de bloc? Eu sunt. Arăt ca un morman negru de blană cu ochi mari de pisică. Am gheare ascuțite, cu care noaptea zgârii mobila și picioarele care ies de sub plapumă. Sau, cel puțin, asta ar trebui să fac.
Dar mie îmi plac foarte mult copiii. Uneori îi privesc pe ascuns ziua, când părinții și fratele meu dorm. Sunt atât de drăgălași! Se joacă niște jocuri minunate, iar eu mi-aș dori foarte, foarte mult să mă joc cu ei. Dar, evident, nu am voie. Sunt o creatură nocturnă, iar noaptea copiii dorm – deci nici vorbă de distracție.
Apropo, tocmai mi-am dat seama că nu m-am prezentat. Mă numesc Mili și sunt un pitic de bloc. Trăiesc într-un apartament la etajul șapte, într-un oraș mare, împreună cu familia mea. Fratele meu, Piha, este complet opusul meu. Lui îi place să zgârie și să sperie copiii noaptea. Mama și tata îl laudă mereu pentru că face asta. Mi-au spus că am crescut destul și că ar fi timpul să merg și eu să sperii. Curând urma să vină „marea mea noapte”.
N-a trecut mult timp și momentul a sosit. Cum s-a lăsat întunericul, trebuia să merg în camera copiilor, să-i sperii și să vânez picioarele copiilor, care ieșeau de sub plapumă.
„Și să zgârii bine de tot,” mi-a șoptit Piha, aruncându-mi o privire strălucitoare în întuneric. Nu mă mir că toți copiii se tem de el – chiar și mie mi s-a făcut pielea de găină.
Am ieșit încetișor din crăpătura de după dulap. Am pășit cu grijă spre locul unde se aflau paturile și unde copiii dormeau liniștiți.
„Trebuie să respiri mai greu și să pășești mai zgomotos,” mi-a șoptit din nou Piha, care rămăsese în ascunzătoare, dar își întinsese capul, să nu piardă nimic.
Bine, fie. Trebuia să respir mai greu.
„Fiu, fiu, fiu.”
Dintr-un pătuț s-a auzit un foșnet. I-am trezit?
„Fiu, fiu, fiu,” am respirat din nou, mai apăsat, și am călcat mai tare pe podea.
„Mami, mami,” s-a auzit vocea unui copil.
M-am ascuns rapid sub pat și am așteptat. Pașii s-au apropiat dinspre hol. Ușa s-a deschis, iar în cameră au intrat picioarele cuiva – atât am văzut de sub pat. Cineva a aprins o lumină slabă.
„Ce s-a întâmplat, Amalia?” a întrebat o voce de femeie, pe care am recunoscut-o imediat. Era mama copiilor.
„Cred că ai uitat să închizi fereastra. E un curent de aer,” a răspuns somnoroasă fetița.
Pașii s-au apropiat de fereastră.
„Fereastra e închisă, dragă. Probabil ai visat ceva. Dormi liniștită. Noapte bună.”
Luminile s-au stins, mama a ieșit din cameră și ușa s-a închis.
Venise din nou momentul meu. Respirația mea grea nu funcționase prea bine, așa că am renunțat la ea. Am pășit cu grijă pe lăbuțe și m-am strecurat spre patul unde dormea Amalia. Am întins ghearele și am început să zgârii marginea patului. În câteva sărituri, m-am refugiat înapoi lângă dulap. Am oftat adânc. Sunetele din cameră, zgârieturile și respirația în întuneric erau atât de înfricoșătoare încât, fără să vreau, m-am cutremurat. Simțeam pe mine privirea lui Piha, care mă urmărea ca să aibă ce povesti mai târziu. Dar… dacă mă urmărea și altcineva?
M-am întors speriat. Din întuneric, doi ochi mari, portocalii, străluceau spre mine!
„Miaaau! Vaaaaai!” am scos un țipăt și am fugit cât m-au ținut picioarele. În drum, l-am doborât pe Piha.
Copiii s-au trezit, mirați.
„Probabil că se bat pisicile pe sub geam,” a spus băiatul mai mare. Amândoi s-au liniștit și au adormit la loc.
„Ce faci?” s-a supărat Piha, ridicându-se de jos.
„Era cineva acolo! Se uita la mine! Respira greu, zgâria și avea ochii uriași, portocalii!” i-am spus precipitat, cu greu reușind să-mi recapăt suflul.
Piha și-a dat lăbuța peste față.
„Mili, ești un prostănac! Nu știi că pe dulap e o oglindă? Te-ai văzut pe tine!”
„Așa de înfricoșător arăt?”
„Nu, arăți mai degrabă speriat. Dar felicitări. Tocmai te-ai speriat singur!” râse Piha. Apoi se aplecă spre cameră și adăugă: „Și ai reușit să-i adormi pe copii. Ești mai bun decât Moș Ene.”
Așa s-a încheiat prima mea încercare de a speria. Potrivit lui Piha, a fost un eșec total. Dar eu cred că a fost un succes. Am reușit să mă sperii atât de tare, încât mi-a fost frică să mă mai uit în oglindă timp de două zile.
