Tania era o fetiță deosebită. Trăia printre fantome, fiind și ea o fantomă micuță și simpatică. Părul ei roșcat era mereu ciufulit, obrajii murdari, iar hainele păreau cusute din tot felul de bucăți colorate. La prima vedere, era evident că nu semăna cu ceilalți copii. Cu toate acestea, Tania își dorea din tot sufletul să-și facă prieteni printre copiii normali, chiar dacă mama și tatăl ei erau și ei fantome. Deși mergea la școală alături de alte fantome, era atrasă de lumea copiilor obișnuiți.
Mama o sfătuia adesea: „Tania, acolo nu ne este locul. Oamenii nu înțeleg cum suntem noi și ar putea să-ți facă rău. Stai cât mai departe de lumea lor.“ Dar Tania era curioasă din fire. Aproape în fiecare zi se ascundea după colțul zidului de lângă terenul de joacă, unde copiii se jucau, și îi privea în tăcere. Îi plăcea să-i observe și era convinsă că nimeni nu o vede. Se simțea în siguranță.
Într-o zi, în timp ce privea copiii, a auzit o voce în spatele ei: „Salut, eu sunt Lili. De ce te ascunzi aici? De ce nu vii să te joci cu noi?“ Tania s-a speriat atât de tare, încât a căzut pe jos. În fața ei stătea o fetiță de vârsta ei, cu părul prins în codițe împletite și purtând o rochiță cu flori. Lili i-a întins mâna să o ajute să se ridice și i-a zâmbit: „Hai cu noi, va fi distractiv!“ Tania a răspuns timid: „Știi, eu nu sunt ca voi. Sunt o fantomă și arăt diferit. Nu am ce căuta printre oameni.“ Dar Lili i-a zâmbit cald: „Nu contează că nu ești ca noi. Vino, va fi frumos!“
Cu inima bătându-i tare, Tania a acceptat invitația. Deși era entuziasmată, era și puțin speriată. Totuși, după-amiaza aceea a fost minunată. Nimeni nu a râs de ea, nimeni nu a privit-o ciudat. Ba chiar și-a făcut câțiva prieteni noi. Din acea zi, Tania venea aproape zilnic la terenul de joacă. Într-o după-amiază, când a ajuns acolo, i-a găsit pe toți copiii triști, stând pe o bancă. „Ce s-a întâmplat? i-a întrebat ea.“ Lili a oftat și i-a răspuns: „Vine mereu un băiat mare să ne alunge. Este rău și ne spune că nu avem voie să ne jucăm aici. Ne este frică de el, dar ne place mult acest loc.“ Tania a zâmbit și a spus: „Nu vă temeți, prieteni. Vom rezolva problema. La ce sunt bună dacă nu ca fantomă?“
Le-a explicat copiilor un plan, iar când băiatul rău a apărut, totul era pregătit. El era mare și impunător, dar nu știa ce îl aștepta. În momentul în care a pășit pe teren, Tania a pocnit din degete. Mingile de baschet au început să sară singure spre el, lovindu-l ușor, dar continuu. Băiatul își acoperea capul, speriat. Când mingile s-au oprit, porțile au început să se miște, urmărindu-l prin tot terenul. În cele din urmă, l-au înconjurat și i-au spus: „Nu mai alunga copiii de pe acest teren. Aici se pot juca toți!“
Băiatul, speriat, a aprobat rapid din cap. Copiii au izbucnit în strigăte de bucurie, iar Tania era fericită. Simțea că prietenii ei o acceptaseră așa cum era. De atunci, copiii și Tania s-au jucat împreună în fiecare zi. Chiar și băiatul mare s-a alăturat grupului și a devenit prietenul lor. Astfel, Tania și-a găsit locul printre copii, dovedind că prietenia adevărată nu ține cont de diferențe.
