Povești pentru copii, mici și mari, de citit. Bucurați-vă de povești online de la diverși autori. Nu ezitați să scrieți comentarii, să trimiteți imagini, să le distribuiți pe internet.
Într-o zi de primăvară, mama rață se plimba nerăbdătoare în jurul ouălor din cuib, așteptând ca toate rățuștele ei să iasă din ou. Și a auzit primul „crac“. Unul dintre bobocii galbeni se lupta să iasă din ou. Și curând a crăpat a doua și a treia oară. Doar al patrulea, cel mai mare dintre ouă, încă nimic. Mama rață se învârtea în jurul lui, ciocănea cu ciocul pentru a-l grăbi, dar bobocul din ou nu voia încă să iasă.
Continuați să citiți →
A fost odată un țăran sărac, care avea o mulțime de copii. Nu mai avea pe cine să roage în sat să devină nașul ultimului său fiu, nou-născut. Așa că a decis să se așeze lângă drum și să roage pe primul care trece pe acolo să devină nașul fiului său.
Continuați să citiți →
Într-o căsuță mică de lângă pădure trăia o capră cu ieduții ei. Ieduții erau foarte jucăuși și adesea nu voiau să-și asculte mama. Într-o zi, mama capră a trebuit să meargă la pășune și înainte de plecare le-a spus ieduților: „Țineți porțile închise până nu auziți vocea mea. Vă voi aduce un uger plin de lapte.“
Continuați să citiți →
A fost odată ca niciodată trei purceluși care trăiau pe o pajiște lângă pădure. Se bucurau acolo de mult timp și nu le lipsea nimic. Până într-o zi, când cel mai tânăr purceluș a venit cu o veste rea. A auzit de la bufnița înțeleaptă, care știa întotdeauna totul, că un lup se plimbă prin zonă.
Continuați să citiți →
La marginea unui sat mic trăia într-o căsuță cu un acoperiș de paie sărăcăcios o văduvă săracă împreună cu fiica ei. În afară de un acoperiș modest deasupra capului și câteva găini, nu aveau nimic. De obicei, mâncau doar ceea ce mama aduna vara din pădure, iar bani aveau doar cei pe care fiica îi câștiga vânzând ouă la piață. Cu aceștia își puteau cumpăra măcar pâine și cizme calde pentru iarnă.
Continuați să citiți →
A fost odată o fetiță căreia toată lumea îi spunea Scufița Roșie – deoarece purta tot timpul o căciuliță de catifea roșie. Trăia fericită cu mama și tatăl ei, care o iubeau foarte mult, la fel ca toți ceilalți, pentru că era drăguță și ascultătoare. Scufița Roșie avea și o bunică iubită, care locuia la marginea pădurii. Într-o zi, mama ei i-a spus: „Scufița Roșie, bunica este bolnavă și are nevoie de ceva bun de mâncare. Am pregătit în coș o prăjitură și vin de păpădie, du-te să i le duci. Dar fii atentă și nu te abate de la poteca pădurii și nu te opri să vorbești cu străinii!”
Continuați să citiți →
A fost odată Mititel, un băiețel mic, care locuia cu un cerb cu coarne de aur. Cerbul avea grijă de Mititel, dar întotdeauna îl avertiza să nu deschidă ușa nimănui când este singur acasă.
Continuați să citiți →
Într-o pădure neagră adâncă se afla un sătuleț micuț. Era ascuns între mușchi și ferigi. Nu putea fi văzut cu ochiul liber. O persoană ar fi putut să-l vadă doar dacă s-ar fi aplecat, ar fi stat complet nemișcată și s-ar fi uitat cu atenție la ferigi. Atunci poate ar fi văzut un sat micuț, unde trăiau gnomii. Locuiau acolo câțiva gnomi laolaltă. Erau harnici, veseli și cântau mereu în timp ce lucrau. Dar unul dintre ei însă nu era așa. Îl chema Mărăcică. Nu era rău, doar că rar zâmbea și cele mai frecvente cuvinte ale sale erau nu, nu vreau, nu-mi place.
Continuați să citiți →
În spatele muntelui de gheață și a pădurilor negre se află un mic regat. În acest regat locuiește un rege înțelept, care are doi copii adorabili și neastâmpărați. Fetița se numește Rozalia. Are ochii frumoși cărămizii ca castanelele și părul lung negru ca un corb. Obrajii ei sunt roșii mereu și fusta mereu plină de noroi. Băiețelul se numește Horațiu. Părul său cărămiziu stă în vârf ca acele de brad și pe fața lui putem vedea doar un zâmbet. Tatăl regele îi iubește foarte mult. Dar pentru că copiii sunt vioi și neastâmpărați, adesea trăiește multe aventuri alături de ei. Astăzi știe că nu trebuie să se teamă pentru ei. Ei au prieteni care îi protejează și îi ajută. Cum știe asta?
Continuați să citiți →
Într-o țară îndepărtată, unde zăpada era tot timpul anului în cei mai înalți munți s-a întâmplat o poveste pe care vreau să ți-o povestesc. S-a întâmplat demult. Există un munte cel mai înalt din lume. Oamenii nu merg acolo. Acolo e multă zăpadă și uneori se declanșează avalanșe acolo. Asta înseamnă că o parte din zăpadă se desprinde undeva și brusc se prăbușește toată zăpada de pe munte în jos. Chiar dacă nu locuiau oameni pe acel munte, totuși exista o formă de viață acolo. Un om de zăpadă locuia acolo.
Continuați să citiți →
În depărtare, în stâncile înalte, există locuri unde se află cuiburile de vulturi. Sunt foarte sus și nu se pot vedea de pe pământ. Doar când te așezi sub acea stâncă, uneori poți vedea cum mama sau tata vultur zboară de undeva până la cuib. Cel mai des zboară în căutare de hrană. Își lasă puii mici în cuib și zboară departe pentru a le aduce ceva bun de mâncare. Pentru ca puii lor să crească frumoși și sănătoși. Când puii de vulturi sunt puțin mai mari, este timpul ca ei să zboare singuri din cuib și să-și testeze puterea aripilor și să învețe cum să facă asta.
Continuați să citiți →
Povestea pe care o vom povesti s-a întâmplat acum mult timp. Este despre o fetiță care a descoperit că prietenia este una dintre cele mai importante lucruri din lume. Și că prietenii îi vei găsi acolo unde te aștepți cel mai puțin.
Continuați să citiți →
Departe de aici era un sat de poveste. Copiii care trăiau în acest sat mergeau la o școala magică. Pereții erau albi, acoperiți de un acoperiș roșu. Când strălucea soarele, razele pătrundeau în sălile de clasă prin ferestrele de lemn maro, și chiar dacă părea ca oricare altă școală, copiii mergeau acolo cu mare plăcere. Știau de ce era magică.
Continuați să citiți →
Undeva departe există o pajiște minunată. Acolo cresc flori de diferite culori și arome. Iar iarba de pe ea este cea mai verde din lume. Fiecare frunză și fiecare plantă care crește acolo arată ca într-o poveste.
Continuați să citiți →
În valea verde se afla o căsuță mică. Era o casă cu ferestre albe și un balcon plin de flori. Locuia acolo Moly. Era o fetiță bună, dar foarte leneșă. Părul ei buclat era mereu dezordonat, pentru că era prea leneșă să se pieptene. Avea fața murdară, pentru că nu-i păsa să se spele. Niciodată nu-și făcea ordine în camera ei. Niciodată nu-și ajuta mama cu nimic. Pur și simplu nu-i păsa. Era prea leneșă.
Continuați să citiți →