Diana era o fată tânără drăguță. Întotdeauna zâmbea ca un soare. Era înaltă, avea păr lung deschis mereu prins într-o coadă și când zâmbea, ochii i se luminau. Îi plăcea foarte mult să cânte la chitară. Și îi mergea foarte bine. Își inventa propriile cântece și apoi le cânta și le cânta. Mai avea o pasiune. Îi plăceau foarte mult trenurile. Cel mai mare vis al ei era să poată călători cu trenul undeva departe și să cânte oamenilor cântecele ei la chitară. Prin cântecele ei să facă pe cineva fericit și în același timp să descopere locuri noi. Dar asta era doar visul ei.
Deoarece Dianei îi plăceau foarte mult trenurile și îi plăcea să cânte la chitară, mergea în fiecare zi să se așeze pe deal lângă șine. Se așeza pe iarbă, acolo unde avea cea mai bună vedere la șine și începea să cânte și să cânte. Glasul ei frumos răsuna în jur. Și când vedea de departe cum se apropie trenul, ochii i se luminau complet. Trenul trecea pe acolo în mod regulat. Trecea pe lângă Diana ca un vânt. De fiecare dată când trecea trenul ea își imagina imediat că se află în el.
Diana avea și ea un secret. De mică își scria toate dorințele pe o foaie și le punea într-o cutie magică. Cutia aceasta era ascunsă în camera ei de acasă. I-a fost dăruită de mama ei. Trebuia să-și scrie cele mai mari dorințe acolo. Mama i-a spus că este o cutie magică și că dorințele ei se vor împlini într-o zi. Și chiar dacă acum Diana era mai mare, încă își punea dorințele în cutie și spera că se vor îndeplini într-o zi. Și așa, în cutie era desigur și o foaie pe care scria: „Cutie iubită, te rog să pot călători cu trenul și să cânt oamenilor la chitară.“
Odată, când Diana stătea pe locul ei preferat de pe deal lângă șine și cânta la chitară, s-a întâmplat ceva ciudat. Din depărtare a auzit cum se apropie trenul. Nu mergea însă atât de repede ca de obicei. Ba chiar începuse să frâneze. În cele din urmă s-a oprit chiar lângă Diana. Din tren a coborât o doamnă. Probabil că era conductorul trenului și a început să facă semne către Diana și să strige: „Domnișoară, hai, urcă, să nu întârziem, că ne grăbim.“ Diana stătea pe deal cu chitara în mână și se uita în jur, să vadă la cine strigă acea doamnă. „Diana, nu mai privi în jur și urcă. Trebuie să înveselim călătorii, o să le cânți melodiile tale să le faci călătoria mai plăcută.“ Acum era sigură că doamna strigă la ea. Diana a alergat către tren. A sărit în el. Trenul a pornit încet. Și în curând mergea cu o viteză uriașă.
Doamna conductor a așezat-o pe Diana în cel mai mare vagon. A pus un microfon în fața ei și i-a spus: „Prin acest microfon te va auzi întregul tren. Cântă și bucură-te de călătorie.” Diana nu-și credea ochilor. A luat chitara și a început să cânte și să cânte. Vocea și melodia ei pluteau plăcut în întregul tren. Oamenii ascultau, zâmbeau și aplaudau. Diana a umplut întregul tren cu o stare de spirit bună. Cânta, observa peisajul și în același timp vedea cum oamenilor le plăceau cântecele ei. Era fericită și se bucura de fiecare minut.
După ceva timp, trenul a ajuns înapoi la locul de unde a luat-o. Înainte de a coborî, i-a mulțumit și s-a depărtat de doamna conductor. Apoi a întrebat-o: „Nu înțeleg. Cum ați știut despre mine? De ce mi-ați permis să fac asta?“ Conductorul doar s-a înclinat spre ea și i-a șoptit: „Dorințele trebuie îndeplinite, mai ales pentru oameni atât de buni ca tine. Continuă să joci și să cânți. Voi veni din nou într-o zi. Și puneți dorința în cutie. Să ți se îndeplinească din nou.“ Și apoi trenul a plecat.
Până în ziua de azi, Diana nu știe cum a aflat doamna despre cutia ei. Despre secretul ei. Dar știa că acum va crede că dorințele pot fi îndeplinite. Diana nu a încetat niciodată să cânte și să joace pentru oameni. Și-a împlinit visul.
