Cum știa Edita ce să facă

În oraș nu vezi multe animale. Mai degrabă întâlnești mașini, motociclete, trotinete, mulți oameni și copii care se joacă. Totuși, uneori, câte un animal sălbatic se stabilește și aici. De exemplu, în copaci, se pot vedea cuiburi de păsărele. Își aleg un copac înalt cu ramuri răsfirate și, cu răbdare, adună crenguțe și frunze pentru a-și construi un cuib solid. Un astfel de copac, unde locuiau câteva păsărele, se afla chiar în fața casei Editei.

Edita era o fetiță care iubea animalele. Îi plăcea să le observe și să învețe lucruri noi despre ele. În fiecare dimineață, trecea pe lângă acel copac mare în drum spre școală, uitându-se atent în coroana lui, sperând să vadă o pasăre sau poate chiar o veveriță.

Într-o zi, când se întorcea de la școală, a auzit un sunet ciudat. S-a oprit și a privit în sus. Două păsărele zburau nervos în jurul copacului, scoțând un sunet insistent. Era clar că ceva nu era în regulă. Edita a cercetat împrejurimile și, în curând, și-a dat seama.

Sub copac, un pui mic de pasăre sărea neajutorat pe pământ. Nu știa să zboare și, probabil, căzuse din cuib. Păsăricile care zburau sus erau părinții lui. Puiul abia se ținea pe picioare, iar Edita știa că, la nivelul solului, pericolele sunt peste tot.

Fetița și-a amintit ce citise în cărțile despre păsări: dacă puiul este deja înaripat, poate fi atins fără ca părinții să-l respingă. Știa și că cel mai sigur loc pentru el este înapoi în copac. „Trebuie să-l pun pe o creangă lată,” s-a gândit Edita. „Îi voi face un cuib, ca să nu cadă din nou. Acolo, părinții îi pot aduce mâncare, iar când va fi mai puternic, va zbura cu ei.”

S-a apucat imediat de treabă. A adunat crenguțe pe care le-a răsucit într-un ghem, lăsând o deschidere suficient de mare pentru puiul de pasăre. Apoi a studiat copacul pentru a găsi locul potrivit. A descoperit în ramuri, un loc sigur unde să așeze cuibul improvizat.

Partea cea mai dificilă a fost urcarea. Edita și-a legat tricoul în jurul taliei, ca un buzunar, și a așezat cuibul înăuntru. Cu grijă, a prins puiul de pasăre, l-a pus în buzunar și a strâns bine tricoul ca să nu cadă.

Cu mișcări atente, a început să se cațere. Urca încet, având grijă atât de ea, cât și de pasăre. Ajunsă în vârf, a fixat cuibul în locul ales și a asigurat totul ca să nu se răstoarne. Când a coborât, a văzut cum păsările au zburat imediat spre cuib, aducând mâncare micuțului.

Edita a fost fericită. Misiunea ei de salvare a avut succes. În zilele următoare, trecea zilnic pe lângă copac să vadă cum crește micuțul. Observa cu bucurie cum devine mai puternic și mai curajos.

Într-o zi, pe drumul de la școală, a auzit din nou un sunet, dar acesta era diferit de cel de dinainte. S-a uitat în sus și a văzut cum păsările coborau spre ea. În ciocuri, purtau o mică coroniță împletită din crenguțe. Au așezat-o cu grijă pe capul Editei și au zburat în cercuri deasupra ei.

Edita a simțit o ușoară ciupitură la ureche și, râzând, a văzut că păsărica salvată stătea acum pe umărul ei. S-a lăsat mângâiată, a sărit de câteva ori, apoi a zburat alături de părinții ei. Toți trei au făcut câteva cercuri în jurul Editei, parcă pentru a-i mulțumi, apoi au dispărut în zare.

Fetița nu a încetat niciodată să fie interesată de animale. Până în ziua de azi, continuă să citească și să învețe despre ele, crezând cu tărie că acest lucru o va ajuta să salveze alte vieți în viitor.