În vremuri de demult, sărăcia domnea peste tot în lume. Și într-o căsuță mică de lângă pădure, unde trăia un tată cu copiii săi, Hansel și Gretel. Împreună cu ei locuia și a doua soție a tatălui, mama vitregă, care nu prea îi avea la inimă pe copii. Se plângea mereu că ea însăși are puțin, darămite să mai hrănească două guri flămânde. Atât de mult i-a bătut la cap pe soțul ei să-i ducă în pădure și să-i lase acolo, încât acesta a cedat vorbelor ei rele.
Într-o zi, a plecat cu copiii în pădure, iar lui Hansel i-a dat o bucată de pâine în batistă pentru drum. Avea o expresie îngrijorată pe față și Hansel nu avea un sentiment bun despre asta. De aceea, rupea firimituri de pâine și le arunca discret, pentru a-și marca drumul pe care mergeau. Dar tatăl lor îi conducea tot mai departe, în locuri unde nu fuseseră niciodată. După mult timp, au ajuns într-o poieniță și tatăl lor a spus că se va uita în jur să vadă dacă cresc ciuperci sau fructe de pădure pe acolo, iar ei să se odihnească între timp. Hansel și Gretel așteptau și așteptau, dar tatăl lor nu se întorcea și curând avea să înceapă să se întunece. Gretel a început să plângă:
„Acum nu vom mai găsi niciodată drumul spre casă și vom rămâne pierduți.” Hansel însă o liniștea: „Nu plânge, Gretel, nu vom rămâne pierduți, am aruncat firimituri de pâine pe drum. Dacă le urmăm, ne vom întoarce acasă.”
Așa că au vrut să pornească pe cărarea de firimituri, dar vai – nu mai erau acolo, păsările le mâncaseră. Copiii erau flămânzi și nu aveau nici cea mai mică idee încotro să meargă și încet se lăsa întunericul.
„Așteaptă, Ionuț, mă urc în copac și mă uit în jur să văd dacă văd vreo lumină,” spuse Maria și se cățără într-un copac înalt. Și într-adevăr – în depărtare a văzut o lumină.
A coborât din copac și au fugit împreună în acea direcție. Curând au dat peste o căsuță. Dar nu orice fel de căsuță, era construită în întregime din turtă dulce! Flămând, Ionuț a rupt imediat o bucată de turtă dulce, deși Maria l-a avertizat să nu o facă.
Deodată, din căsuță a ieșit o vrăjitoare bătrână. „Cine îmi mănâncă turtă dulce?“ întrebă ea răgușit. Ionel șopti încet: „Nu e nimic, doar vântul a rupt o bucată de turtă dulce.“ Baba Cloanța se întoarse atunci în căsuță. Dar de îndată ce Ionel a rupt o altă bucată, ea a ieșit din nou. Ionel și Maria se ghemuiau, ca să nu fie văzuți. Din păcate, vrăjitoarea i-a observat, i-a prins și i-a târât în căsuță. Acolo i-a închis într-o cușcă și le dădea zilnic o mulțime de turtă dulce. Pentru că voia să-i îngrașe bine și apoi să-i mănânce!
Când Hansel și Gretel au devenit destul de dolofani, vrăjitoarea a decis că îl va mânca pe Hansel primul. A aprins focul în cuptor și i-a poruncit lui Gretel să verifice dacă este suficient de încălzit. Din fericire, Gretel era o fetiță isteață și a decis să o păcălească pe vrăjitoare:
„Dar nu știu cum să-mi dau seama dacă cuptorul este încălzit. Sunt încă mică și nu am copt niciodată nimic,” a pretins Gretel neajutorată.
Vrăjitoarea doar a dat ochii peste cap și și-a băgat nasul în cuptor pentru a verifica ea însăși. Mariana nu a ezitat și a împins bătrâna în cuptor și a închis imediat ușa după ea. Apoi l-a prins pe Ionel și au fugit din căsuța de turtă dulce ca fulgerul.
Au alergat și au alergat, fără să se uite înapoi. Și deodată, ce să vadă – tatăl lor! În timpul în care copiii au stat la vrăjitoare, mama vitregă cea rea a fugit de la tatăl lor, iar acesta, foarte nefericit, îi căuta pe copii în fiecare zi prin pădure. Și astfel, în timp ce vrăjitoarea se prăjea în cuptor, tatăl împreună cu Ionel și Mariana s-au întors acasă, unde trăiesc fericiți până în ziua de azi.
