Despre ridichea uriașă

Au trăit odată un moș și o babă. Aveau o căsuță și lângă căsuță un mic ogor. Pe acel ogor cultivau de toate și din fiecare recoltă bună aveau o bucurie imensă. Anul acesta au avut deja cea mai mare parte a recoltei strânsă, mai rămăsese doar un strat cu ridichi. Moșul a mers seara să culeagă și a pus ridichile pe căruță una câte una. Până a ajuns la ultima și a făcut ochii mari. Era însă uriașă!

A vrut să o scoată, a tras de ea cu toate puterile, dar ridichea nici nu s-a clintit. Și a chemat-o pe bunică în ajutor. Bunica l-a prins pe bunic de talie și a tras împreună cu el. Dar nici în doi nu au reușit să scoată ridichea, aceasta stătea în pământ ca și cum ar fi fost înfiptă.

Au chemat-o atunci pe nepoata Eva, care era în vizită la ei. Bunicul a prins ridichea, bunica pe bunic, nepoata pe bunică și au tras, dar nu au reușit să o scoată. Au chemat atunci și câinele în ajutor. Bunicul a prins ridichea, bunica pe bunic, nepoata pe bunică și câinele pe nepoată. Au tras, dar nu au reușit să o scoată. Așa că au chemat în ajutor și pisica. Bunicul a prins napii, bunica pe bunic, nepoata pe bunică, câinele pe nepoată, pisica pe câine. Au tras, au tras, dar nu au reușit să scoată.

„Nu avem destulă putere pentru acești napi și nu mai este nimeni care să ne ajute,” au spus toți trist.

„Eu încă sunt aici,” s-a auzit o voce subțire de la pământ. Au căutat puțin, până au observat un șoricel mic.

„Oh, șoricelule, probabil că nu ne vei ajuta prea mult,” au spus toți.

„De ce nu? Haide, să încercăm din nou,” îi îndemna șoricelul pe cei neîncrezători. Cu cât era mai mică decât toți, cu atât era mai hotărâtă. Și astfel, toți s-au prins din nou la treabă. Bunicul a prins napul, bunica pe bunic, nepoata pe bunică, câinele pe nepoată, pisica pe câine. Șoricelul și-a scuipat repede în lăbuțe, a sărit la pisică și a tras împreună cu ceilalți, strigând cu putere „hei rup“. Și chiar a pocnit! Napul a ieșit din pământ și toți cei care trăgeau au căzut grămadă. A fost o mare bucurie că în cele din urmă au reușit. Încă se mai rostogoleau râzând, gâfâind, în jurul găurii lăsate de sfeclă. Gaura era atât de mare încât ar fi putut să-și facă chiar și o piscină în ea.

Din sfecla uriașă, bunica a făcut tartine, supe, conserve și prăjituri. Un adevărat festin de bunătăți din sfeclă a primit și șoricelul, fără de care nu ar fi scos sfecla din pământ. Era cea mai mică dintre toți, dar cu siguranță nu îi lipsea entuziasmul. Și asta este adesea ceea ce contează cel mai mult.