A fost odată o vulpe care pândea iepurașii mici. Îi era foame și voia să-i mănânce. Dar a apărut un cerb, paznicul pădurii, și a alungat vulpea, lovind-o cu coarnele sale. Vulpea a fugit de el până a ajuns la râu. Curentul apei era destul de puternic, dar când s-a uitat înapoi, a văzut cerbul alergând spre ea. Fără să mai stea pe gânduri, a sărit în apă și a început să înoate spre celălalt mal.
Continuați să citiți →
Iepurii sunt creaturi foarte timide. E suficient să foșnească ceva și deja fug speriați spre siguranță. Uneori se sperie chiar și de propria lor umbră. Le este frică să nu fie mâncați sau să nu fie vânați de un vânător.
Continuați să citiți →
Într-un iaz trăia o broască. Era mare, mai mare decât toate broaștele din jur. De aceea credea că este cea mai mare din lume. De asemenea, se lăuda și se mândrea des că nimeni nu este mai mare decât ea.
Continuați să citiți →
Într-un sat trăia o broască. Locuia într-o fântână, adâncă și rece, dar o considera castelul ei. Aici broasca sărea și țopăia și seara cânta tare. Era singură, dar era complet fericită. Nu putea înțelege de ce celelalte animale nu vor să locuiască și ele în fântână. De aceea, broasca le lua adesea în râs și se lăuda că nimeni nu are o locuință mai bună decât ea. Dar nici celelalte animale nu o înțelegeau pe ea. Cum ar putea cineva să vrea să locuiască singur într-o fântână rece și întunecată?
Continuați să citiți →
În singurătatea de după pădurea deasă se afla o fermă. În jurul ei erau întinse câmpuri mari. Pe ele se cultivau cartofi și porumb. La această fermă trăiau câteva animale. În staul erau oițe, lângă le păzea un câine mare, în grajduri erau cai și prin curte alergau găini și rațe. De toți avea grijă un fermier bătrân și înțelept. Era bunic, dar încă mai putea face multe lucruri. În fiecare vacanță venea la el nepotul său Paul. Îl ajuta pe bunicul său să aibă grijă de animale și de întreaga fermă. La fermă a trăit multe aventuri. Dar una a fost cea mai palpitantă dintre toate.
S-a întâmplat într-o vară. Soarele strălucea în fiecare zi. Paul își petrecea întreaga vacanță la bunicul său la fermă. În fiecare dimineață mergea la cotețul de găini după ouă proaspete. Le pregătea împreună cu bunicul la micul dejun. Dar într-o zi, când a mers să ia ouăle, nu a găsit nimic. Asta era ciudat, pentru că găinile erau sănătoase și îi dădeau ouă în fiecare zi. A verificat tot cotețul și nimic. Apoi a ieșit afară și chiar și câinele avea castronul gol și părea flămând. Ceva se întâmpla aici. Ceva ciudat.
Imediat i-a spus totul bunicului: „Bunicule, în coteț nu sunt ouă și câinele are castronul gol, dar nu le-a mâncat el. Îi este foame. A fost un hoț aici.” Bunicul a gândit cu voce tare: „Nu a fost un hoț obișnuit. Trebuie să fi fost un animal. Și trebuie să aflăm ce fel de animal.“
Și astfel s-au apucat de treabă. Au pregătit capcane sigure. Capcane în care animalul să fie prins, dar să nu se rănească. Seara chiar au stat de pază. Au vegheat în liniște. Au urmărit de unde se aud zgomote și mișcări. Dar pe măsură ce se apropia noaptea, erau obosiți și au adormit în timp ce stăteau de pază. Dimineața, imediat ce s-au trezit, au mers să verifice capcanele. În prima nu era nimic, nici în a doua. Dar a treia era închisă. S-au apropiat încet de ea. Au privit cu grijă înăuntru. Din colțul acelei capcane a sărit un raton. Era nervos. Sărea în cușcă și încerca să iasă. Îi era frică. Paul nu-și credea ochilor. Niciodată nu văzuse un raton atât de aproape.
„Bunicule, uite, este hoțul nostru. Are gura murdară și lăbuțele pline de ouă și granule pentru câini.” Paul a zâmbit. În timp ce Paul avea grijă de hoțul animal, bunicul știa imediat ce să facă. A sunat la stația de salvare a animalelor și le-a descris animăluțul, pe care l-au prins. Bunicul a descoperit că un raton a scăpat de la grădina zoologică din apropiere. După câteva momente, îngrijitorii au venit să-l ia și l-au adus în siguranță acasă.
Paul le-a povestit tuturor prietenilor săi de la școală cum el și bunicul său au prins hoțul și apoi l-au salvat. Și abia aștepta să meargă din nou în vacanță la bunicul său iubit.
Pe lângă un mic orășel de poveste trecea un drum. Pe el circulau mașini mici și mari. Unele camioane distribuiau mărfuri, iar alte mașini mai mici transportau oameni la muncă. În acest oraș de poveste, oamenii și mașinile erau prieteni. Se ajutau reciproc.
Continuați să citiți →
Odată, într-o țară îndepărtată, trăia un băiat sărac. Se numea Aladin. În fiecare zi se plimba prin piețe printre oameni, îi plăcea agitația și îi plăcea să privească toate acele produse frumoase pe care le ofereau comercianții. Dar putea doar să privească, el și mama lui erau săraci și nu-și puteau permite nimic din toate acestea.
Continuați să citiți →
Într-un iaz trăia o broască care cunoștea doar iazul ei și câteva bălți. Dar știa să povestească minunat despre locurile unde a fost, ce a văzut și ce știe să facă. Povestea atât de convingător încât cei care nu o cunoșteau credeau ușor că spune adevărul.
Continuați să citiți →
A fost odată o fetiță care avea părul de aur. De aceea oamenii îi spuneau Aurica. Fetița mergea des în pădure după ciuperci, zmeură și căpșuni. Dar într-o zi a mers departe și s-a rătăcit. A mers mult timp și nu a reușit să găsească drumul corect spre casă. S-a depărtat doar mai adânc în pădure.
Continuați să citiți →
Într-o pădure trăia o vulpe. Acolo avea vizuina și nu ducea lipsă de mâncare. Singurul lucru care îi strica locuința erau vânătorii. Din când în când, în pădure avea loc o vânătoare și toate animalele căutau adăpost.
Continuați să citiți →
Masha și ursul au plecat la plimbare în pădure pentru a asculta ce frumos cântă păsările. Ursul a vrut să o învețe pe Masha cum să recunoască fiecare pasăre după cântec. S-au așezat pe o piatră încălzită de soare și au ascultat.
Continuați să citiți →
Într-o zi, doamna Iepuriță a rugat-o pe Masha și pe urs dacă ar putea să-i păzească pe cei doi năzdrăvani – iepurașii mici, care dormeau liniștiți în cărucior. Masha și ursul au fost de acord. Va fi ușor, pentru că dorm. Și înainte să se trezească, mămica lor va fi înapoi de la cumpărături.
Continuați să citiți →
În această zi, Masha avea ziua onomastică. A primit de la mama ei un inel minunat cu o piatră colorată. Îi plăcea foarte mult și a mers imediat să-i arate și ursului inelul primit.
„Salut, ursule, uite,” îi arăta Masha noua ei bijuterie, care strălucea frumos în soare.
Continuați să citiți →
Era o toamnă caldă, soarele strălucea și Masha cu ursul au plecat să se joace în pădure.
„Hai să facem o întrecere,” a propus Masha. „Cine ajunge primul la acel ciot mare, câștigă.”
Ursul a dat din cap și deja se bucura că va câștiga cu siguranță această cursă.
„Deci trei, doi, unu… și acum!” a numărat Masha și amândoi au pornit în goană.
Continuați să citiți →
A fost odată o fetiță pe nume Masha. Locuia la marginea pădurii într-o singură căsuță departe de toate. De aceea îi părea rău că nu avea niciun prieten acolo. Chiar și așa, reușea să se bucure de animalele din curte.
Continuați să citiți →