În depărtare, în stâncile înalte, există locuri unde se află cuiburile de vulturi. Sunt foarte sus și nu se pot vedea de pe pământ. Doar când te așezi sub acea stâncă, uneori poți vedea cum mama sau tata vultur zboară de undeva până la cuib. Cel mai des zboară în căutare de hrană. Își lasă puii mici în cuib și zboară departe pentru a le aduce ceva bun de mâncare. Pentru ca puii lor să crească frumoși și sănătoși. Când puii de vulturi sunt puțin mai mari, este timpul ca ei să zboare singuri din cuib și să-și testeze puterea aripilor și să învețe cum să facă asta.
Într-un cuib pe cel mai înalt vârf de pe stâncă, locuia o familie de vulturi. Mama, tata și cei doi pui. Ei se numeau Beatrice și Rareș. Rareș, chiar dacă era de aceași vârstă cu sora sa, Beatrice, era mai mare și avea mai multă putere. Își iubea foarte mult sora și o ajuta în toate. Se purta ca un adevărat frate mai mare.
Când a venit momentul să încerce să zboare singuri, Beatrice era foarte speriată. Stăteau la marginea cuibului. Amândoi se uitau în jos. Sub ei era o înălțime incredibilă. Părinții stăteau în spatele lor. Așteptau cu răbdare până când unul dintre ei avea să se hotărască să decoleze. Ei erau pregătiți să îi ajute. Rareș era foarte încântat, deja voia să facă un pas înainte, dar când s-a uitat la Beatrice, nu a putut. Stătea acolo, cu frică în ochi, iar aripile și picioarele i s-au înțepenit. Nu se putea mișca deloc. Rareș a făcut un pas mai aproape de ea. „Beatrice, ce se întâmplă?“ a întrebat cu grijă. „Rareș, nu pot. Mă tem foarte mult. Este prea înalt. Probabil că nu voi fi niciodată un vultur adevărat.” a spus tristă, a plecat capul și a făcut un pas înapoi în cuib. Rareș știa că a venit momentul. Că astăzi trebuie să zboare. Dar nu voia să zboare fără sora lui. Apoi i-a venit o idee. Trebuie să îi ofere senzația de siguranță, ca să nu se teamă. Apoi i-a spus: „Beatrice, voi zbura sub tine. Sunt mai mare. Dacă nu vei reuși sau pur și simplu te vei teme, te voi purta. Voi fi mereu sub tine, te voi susține. Nu te teme.” Beatrice și-a adunat tot curajul pe care îl avea. S-a așezat complet la marginea cuibului. Picioarele i s-au făcut ca jeleul și aripile i-au înțepenit. Când s-a uitat la înălțimea de sub ea, nu a mai putut respira. Apoi a simțit cum fratele ei o ținea ușor cu aripa și îi zâmbea cald. Chiar dacă nu a spus nimic, știa că o va ajuta. Trei, doi, unu și acum. Amândoi au sărit și s-au lăsat purtați de vânt. Își fluturau aripile cât de tare puteau. Tot timpul, Rareș zbura sub Beatrice, ca să o poată prinde în caz că nu mai putea. Și uneori a ajutat-o puțin când își pierdea echilibrul. În curând, amândoi zburau ca niște adevărați vulturi mari. Dar Beatrice era foarte fericită că pentru primul ei zbor avea pe cineva lângă ea care să o ajute.
Atunci când vei merge să te uiți la stâncile înalte și vei vedea vulturii zburând deasupra ta, poate că doi dintre ei vor fi Beatrice și Rareș. Îi vei recunoaște după faptul că zboară mereu împreună. Sunt pregătiți să-și ofere ajutorul.
