V-ați săturat de prințese și mari eroi? În aceste povești, personajele principale sunt copiii. Poate că tocmai în basmul despre copii, copilul dumneavoastră se va recunoaște sau va învăța o lecție. Și dacă vă lipsește un basm despre copilul dumneavoastră, încercați să ne scrieți. Știm să povestim și basme la cerere despre copilul dumneavoastră.
Într-o țară îndepărtată și izolată de lume, se afla o căsuță veche din lemn, cu acoperiș roșu decolorat și ferestre care scârțâiau la fiecare adiere de vânt. Acolo locuiau bunica, bunicul și nepotul lor, Cristian, un băiețel isteț și plin de imaginație.
Continuați să citiți →
Tonda locuia lângă pădure. Avea părul creț și castaniu, ondulat în toate direcțiile. Mâinile îi erau mereu murdare, hainele rupte și rareori îl vedeai zâmbind. Era un băiat morocănos, care nu părea să fie fericit vreodată. Oriunde mergea, strica sau murdărea ceva.
Continuați să citiți →
Lângă marginea unei păduri dese, într-o căsuță frumoasă de lemn, locuia un băiat pe nume Toda. Era un ștrengar de seamă! Nu putea sta locului nici măcar o clipă. Degetele îi furnicau mereu, parcă ar fi vrut să fugă în toate direcțiile. Dacă îl puneai să stea liniștit, picioarele începeau să se legene, ochii îi rătăceau prin cameră și mintea i se umplea de gânduri despre ce năzbâtii să mai facă.
Continuați să citiți →
În păduri trăiesc animale, cresc copaci falnici și ciupercile pitice își fac loc printre frunze. Acolo poți găsi afine și căpșune dulci. Dar cunosc o pădure unde nu locuiau doar vietăți nevinovate. Toți oamenii se temeau să treacă pe acolo, spunând că pădurea era fermecată și primejdioasă.
Continuați să citiți →
Cu mult timp în urmă, la marginea orașului nostru, se afla o clădire mare, gri, cu multe ferestre și trei etaje. La prima vedere, părea tristă, dar era un loc plin de speranță – un spital pentru copii. Aici veneau copiii bolnavi, unii pentru tratamente scurte, alții pentru perioade mai lungi. Printre acești copii se afla și Sara, o fetiță cu părul negru, drept, cu un zâmbet cald, dar cu o inimă bolnavă.
Continuați să citiți →
În oraș nu vezi multe animale. Mai degrabă întâlnești mașini, motociclete, trotinete, mulți oameni și copii care se joacă. Totuși, uneori, câte un animal sălbatic se stabilește și aici. De exemplu, în copaci, se pot vedea cuiburi de păsărele. Își aleg un copac înalt cu ramuri răsfirate și, cu răbdare, adună crenguțe și frunze pentru a-și construi un cuib solid. Un astfel de copac, unde locuiau câteva păsărele, se afla chiar în fața casei Editei.
Continuați să citiți →
Într-un sat mic și pitoresc trăia un băiețel pe nume Ionel. Purta mereu aceeași șapcă pe cap, avea genunchii juliți și mâinile murdare de joacă. Pe măsură ce creștea, învăța câte un meșteșug nou. Știa să coasă pantofi, să repare acoperișuri, să planteze copaci, să conducă un tractor sau să călărească un cal. Părea că nu există nimic ce nu ar putea face.
Continuați să citiți →
Era vacanță, soarele strălucea afară și băiețelul Matei nu știa cu ce să se mai joace. Astăzi s-a jucat deja cu toate – cu mașini, cu lego, a mers pe trotineta, a sărit șotronul, s-a legănat pe leagăn, a alunecat pe tobogan și de fapt nici nu și-a mai amintit de toate. Ar vrea foarte mult să joace un joc de memorie cu mama lui, dar ea pregătește prânzul. După aceea, va juca cu Matei. Abia aștepta. Dar ce va face până atunci?
Continuați să citiți →
Orașul Bântuici era încă acoperit de un strat de zăpadă, care se topea încet, pe măsură ce primăvara își întindea încet mâinile și alunga iarna rece dincolo de dealuri. În acea dimineață, zăpada arăta însă diferit. Când fantomele cu dinți ascuțiți s-au trezit dimineața, în loc de plapuma albă, au văzut zăpadă portocalie și murdară. Și pentru că fantomele sunt obișnuite să sperie oamenii și nu pe ele însele, s-au speriat foarte tare.
Continuați să citiți →
Iarna s-a terminat. Peste tot a început să răsară iarba verde, pe pajiști înfloreau flori. Soarele încălzea din ce în ce mai mult. La grădiniță, lângă fereastră, stătea Tereza, o fetiță cu părul blond, obrajii roz și ochii albaștri ca izvoarele. Cu zâmbetul ei drăguț, îi înveselea întotdeauna pe toți copiii din grădiniță. În ultima vreme însă, nu mai zâmbea prea des și astăzi deloc. Privea tristă pe fereastră, își sprijinea capul în mâini și avea ochii complet sticloși, de parcă ar fi vrut să plângă.
Continuați să citiți →
Patric era un băiețel dintr-un orășel mic. Locuia într-o casă confortabilă cu tăticul său. Lângă casă aveau un garaj mare și deasupra garajului era un semn: „Cel mai bun mecanic auto din oraș.” Tatăl lui Patric repara mașini în garaj.
Continuați să citiți →
În singurătatea de după pădurea deasă se afla o fermă. În jurul ei erau întinse câmpuri mari. Pe ele se cultivau cartofi și porumb. La această fermă trăiau câteva animale. În staul erau oițe, lângă le păzea un câine mare, în grajduri erau cai și prin curte alergau găini și rațe. De toți avea grijă un fermier bătrân și înțelept. Era bunic, dar încă mai putea face multe lucruri. În fiecare vacanță venea la el nepotul său Paul. Îl ajuta pe bunicul său să aibă grijă de animale și de întreaga fermă. La fermă a trăit multe aventuri. Dar una a fost cea mai palpitantă dintre toate.
S-a întâmplat într-o vară. Soarele strălucea în fiecare zi. Paul își petrecea întreaga vacanță la bunicul său la fermă. În fiecare dimineață mergea la cotețul de găini după ouă proaspete. Le pregătea împreună cu bunicul la micul dejun. Dar într-o zi, când a mers să ia ouăle, nu a găsit nimic. Asta era ciudat, pentru că găinile erau sănătoase și îi dădeau ouă în fiecare zi. A verificat tot cotețul și nimic. Apoi a ieșit afară și chiar și câinele avea castronul gol și părea flămând. Ceva se întâmpla aici. Ceva ciudat.
Imediat i-a spus totul bunicului: „Bunicule, în coteț nu sunt ouă și câinele are castronul gol, dar nu le-a mâncat el. Îi este foame. A fost un hoț aici.” Bunicul a gândit cu voce tare: „Nu a fost un hoț obișnuit. Trebuie să fi fost un animal. Și trebuie să aflăm ce fel de animal.“
Și astfel s-au apucat de treabă. Au pregătit capcane sigure. Capcane în care animalul să fie prins, dar să nu se rănească. Seara chiar au stat de pază. Au vegheat în liniște. Au urmărit de unde se aud zgomote și mișcări. Dar pe măsură ce se apropia noaptea, erau obosiți și au adormit în timp ce stăteau de pază. Dimineața, imediat ce s-au trezit, au mers să verifice capcanele. În prima nu era nimic, nici în a doua. Dar a treia era închisă. S-au apropiat încet de ea. Au privit cu grijă înăuntru. Din colțul acelei capcane a sărit un raton. Era nervos. Sărea în cușcă și încerca să iasă. Îi era frică. Paul nu-și credea ochilor. Niciodată nu văzuse un raton atât de aproape.
„Bunicule, uite, este hoțul nostru. Are gura murdară și lăbuțele pline de ouă și granule pentru câini.” Paul a zâmbit. În timp ce Paul avea grijă de hoțul animal, bunicul știa imediat ce să facă. A sunat la stația de salvare a animalelor și le-a descris animăluțul, pe care l-au prins. Bunicul a descoperit că un raton a scăpat de la grădina zoologică din apropiere. După câteva momente, îngrijitorii au venit să-l ia și l-au adus în siguranță acasă.
Paul le-a povestit tuturor prietenilor săi de la școală cum el și bunicul său au prins hoțul și apoi l-au salvat. Și abia aștepta să meargă din nou în vacanță la bunicul său iubit.
Odată, într-o țară îndepărtată, trăia un băiat sărac. Se numea Aladin. În fiecare zi se plimba prin piețe printre oameni, îi plăcea agitația și îi plăcea să privească toate acele produse frumoase pe care le ofereau comercianții. Dar putea doar să privească, el și mama lui erau săraci și nu-și puteau permite nimic din toate acestea.
Continuați să citiți →
A fost odată o fetiță care avea părul de aur. De aceea oamenii îi spuneau Aurica. Fetița mergea des în pădure după ciuperci, zmeură și căpșuni. Dar într-o zi a mers departe și s-a rătăcit. A mers mult timp și nu a reușit să găsească drumul corect spre casă. S-a depărtat doar mai adânc în pădure.
Continuați să citiți →
Masha și ursul au plecat la plimbare în pădure pentru a asculta ce frumos cântă păsările. Ursul a vrut să o învețe pe Masha cum să recunoască fiecare pasăre după cântec. S-au așezat pe o piatră încălzită de soare și au ascultat.
Continuați să citiți →