Lângă marginea unei păduri dese, într-o căsuță frumoasă de lemn, locuia un băiat pe nume Toda. Era un ștrengar de seamă! Nu putea sta locului nici măcar o clipă. Degetele îi furnicau mereu, parcă ar fi vrut să fugă în toate direcțiile. Dacă îl puneai să stea liniștit, picioarele începeau să se legene, ochii îi rătăceau prin cameră și mintea i se umplea de gânduri despre ce năzbâtii să mai facă.
De dimineață până seara, Toda alerga prin pădure. Se cățăra pe copaci, aduna conuri și hrănea animalele din hrănitori. Iubea natura și mereu încerca să ajute vietățile pădurii. Dar într-o zi, pădurea avea să-i pregătească o surpriză neașteptată.
Toda se jucase atât de mult încât nu și-a dat seama când soarele a început să apună. Cerul se întunecase, iar un vânt rece începuse să sufle printre crengile copacilor. Frigul îl învăluia, iar băiatul se ghemui lângă un trunchi bătrân, încercând să-și încălzească brațele și picioarele. Tocmai când voia să se ridice și să plece spre casă, o scânteie strălucitoare i-a apărut în față.
Un trosnet puternic s-a auzit și, dintr-o dată, în fața lui a apărut un drac dolofan, complet negru, cu coadă zvâcnitoare și dinți albi care sclipeau amenințător.
„Cine ești? Și ce vrei? a întrebat Toda curajos.”
Dracul a zâmbit șiret.
„Nu te teme, Toda! Sunt Lucian, dracul pădurii. Am venit să te ajut. Îți e frig, nu-i așa? Hai, să aprindem un foculeț. Ai destul lemn aici, iar eu îți dau scânteia necesară. Te vei încălzi și te vei simți minunat!”
Toda a stat puțin pe gânduri. Frigul îi pătrundea până la oase, iar ideea focului suna tare bine. Dar chiar dacă era un ștrengar, știa ce e bine și ce nu e.
„Mulțumesc, Lucian, dar nu pot să fac foc în pădure. E periculos.”
Lucian a râs.
„Hai, doar un foc mic, mic de tot! Nimeni n-o să afle. Și vei sta comod și cald.”
Toda însă s-a gândit la pădure și la prietenii lui cu blană și pene. Dacă focul scăpa de sub control, toate animalele ar fi fost în pericol.
„Nu, Lucian! Așa ceva nu se face. Nu voi aprinde niciodată foc în pădure, a spus el hotărât.”
Lucian a rămas uimit. Nici nu-i venea să creadă că un băiat atât de neastâmpărat putea să-i spună „nu”. Își imaginase deja cum îl va lua pe Toda în slujba iadului pentru că încălcase regulile pădurii. Dar acum nu avea de ales.
„Bine, bine… Ai câștigat de data asta, Toda. Dar să știi că nu renunț așa ușor! a spus dracul și a dispărut într-o perdea de fum.”
Când Toda s-a întors acasă și s-a ghemuit în patul cald, era tare mândru de el. Știa că luase decizia corectă.
Chiar înainte să adoarmă, a auzit un ciocănit ușor la fereastră. A deschis-o încet și, spre surprinderea lui, două veverițe țineau un bol sculptat din lemn plin cu fructe de pădure.
„Acesta e darul nostru pentru tine, au ciripit păsărelele care apăruseră alături. Ne-ai salvat pădurea de foc și nu te-ai lăsat ispitit. Mulțumim, prietene!”
Toda a luat bolul, a zâmbit larg și a spus:
„Vă mulțumesc și eu!”
Cu gândul la pădurea în siguranță și la prietenii lui recunoscători, a adormit liniștit, mai mulțumit ca niciodată.
